Se încarcă
  • Relaxare și timp liber

    Retrospectivă: un 2017 cu de toate

    Retrospectivă Pagina Parfumata: un 2017 cu de toate

    M-am căsătorit, am organizat nunta, am fost promovată la locul de muncă, am scris mai mult ca niciodată, am călătorit în cele mai neașteptate locuri. 2017 a fost un an impresionat, plin de experiențe uimitoare. Cu trudă multă, însă cu rezultate minunate.

    Pentru că, vedeți voi, eu sunt genul de om care crede că doar prin muncă poți realiza ceva. N-am stat niciodată să visez “cum ar fi să câștig la loto”, nici măcar de dragul exercițiului de imaginație. Mi s-ar părea, cumva, un timp pierdut în care: 1. încerc să evadez din lumea “reală” – căci totuși, care sunt șansele să câștig atunci când nici nu joc? 2. aș putea să fac ceva concret cu acest timp, cum ar fi să citesc, să port o discuție antrenantă, să mă gândesc cum să lupt pentru ceea ce-mi doresc și chiar să realizez. Să fie pe bune, cu eforturile mele, fără să aștept ceva de-a gata.

    Anul 2017 a început cam așa: avem nuntă în septembrie, hai să ne mobilizăm și să începem pregătirile din timp, ca să nu rămână toate pe ultima sută de metri. Zis și făcut. (Nu că la sfârșit ne-ar fi fost mai ușor, mereu rămân lucruri pe ultima sută de metri și tot nu ai cum să eviți alergătura). Ne-am apucat, deci, de organizat nunta. După care, rotițele mele mereu în mișcare mi-au șoptit, într-o bună zi: “fată dragă, te măriți, am înțeles, dar nu-ți neglija restul vieții, că trece pe lângă tine!”. Și de aici s-a declanșat un fel de reacție în lanț:

    Mergi la job și dă tot ce poți, că doar te duci cu drag și cu pasiune. Vrei să fii promovată, arată că ești în stare! Și am fost, iar vestea a venit când mă așteptam mai puțin: fix înainte de nuntă, în ultima zi la birou, înainte de un lung concediu.
    Ești acasă și ai vreo două ceasuri libere? Ia și scrie un articol pe blog, oricum ai acolo în listă vreo 10 idei pe care nu apuci niciodată să le aprofundezi. Și am scris, și am început să fac asta din ce în ce mai serios. Până când n-a mai fost despre o postare ici-colo, ci câte 2-3 postări pe săptămână. Iar în decembrie, am încercat să scriu toată luna. Mi-a ieșit cam pe jumătate, dar mă duc în noul an cu lecțiile învățate. Știu că pot, știu și CÂT pot.
    Ai tras prea mult și ai nevoie de oleacă de răsfăț/relaxare? Intră și tu pe Booking și vezi ce ți-ai salvat prin wishlist, poate punem de un weekend pe undeva! Drumurile m-au dus prin Sibiu, Brașov, la Raven’s Nest și prin alte excursii de-o zi în inima Transilvaniei. N-au fost planificate pentru 2017, au venit ca o nevoie de a “evada” din programul de zi cu zi. Da, aș fi putut călători mai mult prin țară, dar acesta a fost și anul în care am avut nevoie să stau mai mult în Cluj. Însă luna de miere (Costa Brava și Barcelona) a umput toate golurile.

    Și uite așa am “atacat” pe toate planurile, de dragul de-a nu lăsa balanța să încline într-o singură direcție. Și sincer vă zic, nu m-am simțit pe fugă făcând tot ce-am făcut. Din contră, mi-am organizat timpul și am învățat care-mi sunt capacitățile, cât pot să duc încât să iasă bine. Lucrurile au venit firesc, m-am dedicat cu ambiție fiecărui plan și fiecărei idei. Am trăit fiecare clipă, am râs mult, am văzut locuri faine și-am avut alături oameni care merită toată aprecierea mea.

    Ce m-a învățat anul 2017?
    1. Să recunosc atunci când am nevoie de ajutor şi să cer ajutorul.
    2. ‎Lucrurile bune vin când te aştepți mai puțin – dacă munceşti din greu şi le faci să se întâmple.
    3. Când mă apuc să avansez, o fac pe toate planurile. Când stagnez, stagnez pe toate planurile.

    Planuri pentru noul an?
    Să continui ceea ce-am început în 2017 și să mă folosesc de ce-am învățat pentru a merge mai departe. În rest, the sky is the limit. Am câteva idei, dar planurile concrete le fac pe drum 🙂

    Anul 2017 a fost despre familie, dar şi despre carieră. A fost despre mine, dar şi despre voi. A fost un an cu de toate, dar un an frumos. Vă mulțumesc, vă apreciez și vă sunt recunoascătoare că mi-ați fost alături. LA MULȚI ANI!

    Ție cum ți s-a părut anul care s-a încheiat?


     Pagina Parfumată – doza de inspirație zilnică: Facebook • Instagram • Pinterest

    answear.ro
  • S-ar putea să-ți placă

    15 Comments

  • Reply Amy 2 ianuarie 2018 at 21:48

    Ai avut un an incarcat dar foarte frumos. Iti doresc sa fii sanatoasa pentru a putea realiza tot ce ti-ai propus si in 2018! :*

    • Reply Ioana Ciont 3 ianuarie 2018 at 9:39

      Mulțumesc Amy, la fel îți doresc și ție. Toate cele bune, te pup :*

  • Reply Loredana 3 ianuarie 2018 at 10:19

    Ce frumos! 🙂
    Cred ca a fost minunat in luna de miere! Si noi ne dorim sa ajungem acolo…poate anul asta, poate anul viitor!
    Mi-as dori sa calatoresc mai des, desi anul asta am vizitat cateva locuri pe care le aveam pe lista de acum 2 ani deja..si am observatca multe din dorinte s-au indeplinit cam dupa 2 ani de la scrierea lor in agenda…poate ca ar trebui sa ma uit mai des peste ele, sa lucrez mai mult in sensul asta.
    Desi daca stam sa ne gandim, totul pleaca de la bani…daca nu ii ai, nu poti pleca, asta e sigur. Desi da, poti pleca si cu bani mai putini, intr-o alta luna decat cea dorita, de exemplu…
    Hai ca te-am zapacit! :)))
    Te pup, scumpo! Un an minunat sa ai!

    • Reply Ioana Ciont 3 ianuarie 2018 at 10:33

      Nu m-ai zăpăcit, cred că ai dreptate. Dar pe lângă bani, contează și să ne cunoaștem prioritățile. Când știi clar ce vrei să obții și unde vrei să ajungi, cumva cumva apar și banii de care ai nevoie.

      Un an fain și ție, exact cum ți-l dorești!

  • Reply Roxana Alina 3 ianuarie 2018 at 10:23

    Ce sa zic? Fu`si bun, fu`si mai putin bun, nu pot sa-l incadrez clar si concis. :)) Partea cea mai frumoasa a fost clar nunta, care a fost fix cum ne-am dorit, unde ne-am dorit si cu cine ne-am dorit. Apoi vin plimbarile facute in UK si Belgia, care vorba ta, au umplut restul golurilor. 😀
    Anul acesta vrem sa vedem cat mai mult din tara noastra, fara planuri facute din timp, ci actionat in functie de nevoia de… relaxare. De asemenea, our big plan este sa avem (a)casa noastra! In rest, sa ne tinem sanatosi, caci forta si dorinta de munca avem din plin.
    Sper sa-ti fie anul cum ti l-ai propus, sa continui ce ai inceput si sa tot evoluezi! Te uber-puuuuuuuuup.

    • Reply Ioana Ciont 3 ianuarie 2018 at 10:53

      Păi știi tu că noi două avem multe în comun, inclusiv la planurile pentru noul an. Deși n-am intrat în detalii, tu le-ai conturat destul de bine – majoritatea se aplică și la mine. Hai că vedem în decembrie ce ne-a ieșit 😀 Te-am pupăcit!

      • Reply Roxana Alina 3 ianuarie 2018 at 14:53

        Poate printre astea reusim si o intrevedere la Cluj. 😀 Sper ca in decembrie sa revenim aici la articol cu multe din cele spuse (si nespuse) bifate cu zambetul pe mecle! Pupalaaaaaaaaaaaaaai.

  • Reply cantare electronice 3 ianuarie 2018 at 14:56

    iti doresc ca si anul 2018 sa fie unul senzational

  • Reply ghelbere elena 4 ianuarie 2018 at 13:30

    Ai avut un an plin. Trebuie sa te felicit si pentru casatorie si pentru avansare. Casa de piatra si sa fii fericita si iubita asa cum sigur meriti! La multi ani si Un An Nou la fel de plin in evenimente placute!

    • Reply Ioana Ciont 4 ianuarie 2018 at 13:36

      Mulțumesc din suflet, doamna Elena! La fel vă doresc, un An Nou fericit, plin de sănătate și multe bucurii!

  • Reply O femeie 11 ianuarie 2018 at 8:36

    un an minunat!sa va fie de bine!

    • Reply Ioana Ciont 11 ianuarie 2018 at 9:04

      Mulțumesc, asemenea! Un an plin de linişte, sănătate şi putere de-a realiza ce ți-ai propus.

  • Reply Andreea Chiuaru 15 ianuarie 2018 at 9:59

    Ai avut un an plin, dar minunat! Felicitări și la un 2018 cât mai bun! 🙂

    • Reply Ioana Ciont 15 ianuarie 2018 at 10:21

      Mulțumesc mult, Andreea! La fel îți doresc și ție 🙂

    Leave a Reply