Poate nu mă credeți, dar am început prin octombrie să-mi fac lista de cadouri pentru Crăciun. Provin dintr-o familie numeroasă, iar sărbătorile de iarnă sunt unul dintre puținele momente în care ne întâlnim cu toții. Abia aștept să râdem împreună, să stăm la masă și să ne bucurăm de clipe magice, împărtășind cu drag întâmplări sau amintiri din timpul anului.

Revenind la cadouri, probabil că știți și voi cât poate fi de compleșitor dacă lași totul pe ultima clipă. Cum să te asiguri că ai ales corect pentru toată lumea și că n-ai uitat pe nimeni? Liste, liste, liste. Începute din octombrie, în cazul meu, tocmai ca să am timp să studiez problema. Când aleg cadourile, mereu mă gândesc la destinatar. Ce îi place acestuia să facă? Ce pasiuni/hobby-uri are? Tocmai de aceea, ghidul de cadouri pe care l-am întocmit astăzi se bazează pe interese, și nu pe categorii de vârstă. Pentru că, vedeți voi, un om poate fi pasionat de fotografie și la 15, și la 67 de ani. Iar în mare parte, un cadou ales pe acest indiciu se va potrivi în ambele cazuri. Poate doar ambalajul diferă 🙂

Ho-Ho-Ho, dragii moșului! Ce să-ți aducă moșul în 2017? Uite aici câteva idei de așezat sub brad, pentru fiecare omuleț drag din viața ta. ENJOY!

Idei de cadouri pentru pasionații de călătorii

1. rucsac pentru bagajul de mână – 313,99 lei

2. harta din plută pentru perete – 99,00 lei

3. cană de voiaj – 57,00 lei

4. pernă de călătorie – 84,99 lei

5. set creme de mâini Delights from Nature – 9,99 lei

6. set sticluțe pentru cosmetice – 94,00 lei

7. portofel pentru pașaport – 43,00 lei

Idei de cadouri pentru experții în bucătărie

1. pahar – Hello Gorgeous 400 ml – 69,90 lei

2. set bucătărie 3 piese (șorț, prosop, mănușă) – 58,99 lei

3. set farfurioare Bambum – 59,99 lei

4. suport de prăjituri – 33,99 lei

5. recipient pentru zahăr – 21,99 lei

6. set pentru mic-dejun, 6 piese – 124,99 lei

7. set 2 boluri – 149,90 lei

8. cântar mecanic de bucătărie – 39,99 lei

9. râșnițe sare și piper – 78,99 lei

Idei de cadouri pentru pasionații de tehnologie

1. căști bluetooth – 159 lei

2. baterie externă – 54 lei

3. husă iPhone 7 – 28 lei

4. HDD extern 1TB – 340 lei

5. husă laptop – 52 lei

6. husă HDD extern – 42 lei

7. sistem navigare GPS – 249 lei

Idei de cadouri pentru sportivi

1. mănuși fitness – 48 lei

2. costum de înot – 120,00 lei

3. șosete sport 2 perechi – 29,90 lei

4. șampon uscat (travel size) – 7,99 lei

5. ganteră vinyl – 12,00 lei

6. colanți de sport – 89,90 lei

7. pantofi sport – 79,99 lei

Idei de cadouri pentru femeia clasică

1. geantă plic – 55,99 lei

2. set cadou LANCÔME La Vie Est Belle – 279 lei

3. mănuși de lană cu blană – 69,99 lei

4. brățară cu șiruri metalice – 39,99 lei

5. agendă 18 luni 2017 – 2018 – 72,80 lei

6. CHANEL Rouge Coco Stylo ruj hidratant – 169 lei

7. portofel – 160,99 lei

8. Ceas Timex Originals – 222,99 lei

9. cercei argint, aspect regal – 59,90 lei

SPIRITUL CRĂCIUNULUI

1. căciulă de Crăciun – 29,99 lei

2. Christmas Stories – 34,99 lei

3. Cercei de Crăciun – 39,99 lei

4. lumânare YANKEE CANDLE Christmas Eve – 12 lei

5. șosete groase pluşate – 39,90 lei

6. pulover cu motiv de Crăciun – 89,90 lei

7. papuci de casă argintii – 49,99 lei

8. album Christmas, MICHAEL BUBLE – 63,99 lei

Ah, să știți că n-a fost deloc ușor să duc la capăt acest articol. Am avut nevoie de mult research și multă răbdare să le pun toate cap la cap, dar am făcut-o cu drag și sper să merite toate eforturile. Îmi doresc să transmit inspirație prin ideile prezentate aici și să vă fie măcar puțin de folos, în alegerea cadourilor de Crăciun pentru cei dragi.

Recunosc că de data aceasta am mers foarte mult pe cumpăratul online, tocmai din acest motiv am lăsat și linkuri spre fiecare articol pe care l-am sugerat. Tu de unde cumperi cadourile, în acest sezon? Online sau din magazine?


Acest articol face parte din ediția specială pentru Crăciun, #PaginaHoHoHo. Voi posta câte un articol nou în fiecare zi, în perioada 1-24 decembrie. Urmărește-mă pe Facebook, pe Instagram, sau abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Categories: PaginaHoHoHo

3 Comments

Ghidul cadourilor de Crăciun: idei pentru orice vârstă #PaginaHoHoHo

    1. Mulțumesc că m-ai avertizat, sper că s-a rezolvat acum. Făcusem un update din aplicația mobilă (la un cuvânt scris greșit), și cred că asta mi-a dat peste cap tot codul html cu care am creat partea vizuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *